Home » D:News » Everest a devenit o groapă de gunoi din cauza căţărătorilor

Everest a devenit o groapă de gunoi din cauza căţărătorilor

Publicat: 20.06.2018
Decenii de exploatare turistică a celei mai înalte zone de pe glob a făcut ca aceasta să devină cea mai mare groapă de gunoi pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare de căţărători nu acordă atenţie urmelor nocive pe care le lasă în urmă.

Corturi fluorescente, echipament de căţărare, canistre goale şi chiar excremente umane se află pe calea bătătorită către vârful aflat la altitudinea de 8.848 de metri, scrie Phys.

Mai rău, topirea gheţii cauzată de încălzirea globală scoate la iveală gunoiul acumulat în munţi de pe vremea când Edmund Hillary şi Tenzing Norgay au urcat pe vârf pentru prima dată, acum 65 de ani.

Deşi au început să se facă eforturi de a curăţa zona, doar o mică fracţie din cantitatea totală de deşeuri a fost adusă în depozitele din aval. De asemenea, cantitatea de gunoi este într-o creştere constantă.

Pemba Dorje Sherpa, care a urcat până în vârf de 18 ori, susţine că multora pur şi simplu nu le pasă. La asta se adaugă faptul că oficialii iau mită pentru a închide ochii. „Nu există suficientă monitorizare la locurile de campare de la altitudini înalte pentru a asigura curăţenia muntelui”, a afirmat acesta.

Mai mult, cei neexperimentaţi intensifică problema. Şerpaşii, ghizi de altitudine înaltă care provin din populaţia locală, cară elementele mai grele precum corturile, cilindrii de oxigen şi frânghiile, iar cei neexperimentaţi nu reuşesc să care nimic, bazându-se în totalitate pe ghizi, ceea ce înseamnă că aceştia nu pot face faţă, lăsând gunoiul în urmă.

Mai rău, ecologii sunt îngrijoraţi că poluarea de pe Everest afectează sursele de apă din vale, gunoiul ajungând în râurile din aval în timpul musonilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum şi-a obţinut Muntele Everest numele?

Reuşită de excepţie a alpinistului Horia Colibăşanu: a cucerit vârful Everest fără şerpaşi sau oxigen suplimentar, în premieră naţională

Un şerpaş din Nepal va încerca să doboare recordul mondial stabilit la numărul de ascensiuni pe Everest

Un nou record de escaladare a Everestului. Timpul incredibil în care un spaniol a cucerit cel mai înalt munte din lume

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte